Avertisment pentru spaniolii de la Dinamo: „Suntem pregătiți pentru orice! Poate vor avea o surpriză!” + PCH se teme de „ingineriile” financiare ale lui Negoiță

Avertisment pentru spaniolii de la Dinamo: „Suntem pregătiți pentru orice! Poate vor avea o surpriză!” + PCH se teme de „ingineriile” financiare ale lui Negoiță
  • Publicat:

Pablo Cortacero a organizat o conferință de prezentare a noii conduceri de la Dinamo. Spaniolii au avut o întâlnire cu reprezentanții suporterilor și au dezvăluit că au cerut un audit financiar al clubului. Reprezentanții PCH se tem de „ingineriile” financiare care ar putea afecta instalarea definitivă a spaniolilor la club. Suporterii spun că sunt pregătiți pentru orice.

Dinamo și-a prezentat noua conducere. Dorin Șerdean este noul președinte executiv. Alex Couto Lago a fost numit în funcția de director general, Marco Rubino ca fi coordonatorul academiei, iar de Rufo Collado se știa că este directorul sportiv al clubului.

Membrii PCH, avertisment pentru spaniolii de la Dinamo

„Din punct de vedere financiar nu am discutat, nu ni se părea corect să discutăm la prima întâlnire sumele pe care le vor investi în club. Am discutat despre restanțe, au doar august de primit bani.

Nu sunt restanțe. Au zis că săptămâna asta trebuie să intre banii, dar că nu știu ce probleme au cu transferul banilor aici, în România.

Noi, DDB, trebuie să venim cu niște bani, pentru a participa la mărirea de capital. Și noi suntem pregătiți, chiar dacă nu părem. Suntem pregătiti pentru astfel de lucruri, dar poate vor avea o surpriză. Noi suntem pregătiți pentru tot.

Ne-au prezentat noul director general, Alex Couto. Nu se știe dacă va mai fi acolo Bogdan Bălănescu. Atâta timp cât investesc o anumită sumă de bani, ei fac ce cred de cuviință, dar ar fi normal să întrebe de noi.

Sunt cam multe neclarități, așa e, dar sperăm să se rezolve una câte una.

Ne-au spus că vin trei jucători, dar nu au dat nume. Mai e luat în calcul și Paul Anton. El poate să revină, bineînțeles”, a declarat la Digi Sport, Cristi Ionescu, membru PCH.

PCH se teme de „ingineriile” financiare ale lui Negoiță

Cristi Ionescu a participat la întâlnirea cu Pablo Cortacero. Fanii cred că spaniolii sunt încă în zona de negocieri cu Negoiță.

„S-ar putea să fie o problemă până semnează actele definitive. În momentul în care ei virează niște bani în cont, domnul Negoiță ar putea pune mâna pe ei. Dacă ei virează 3 milioane de euro în bancă, domnul Negoiță poate intra în ei, fără probleme.

Trebuie să vadă și ei toate datoriile și, atunci, până nu fac și ei toate verificările, asta se întâmplă.

Teoretic, domnul Negoiță este proprietarul în acte. Spaniolii gestionează clubul” , a mai spus reprezentantul PCH.

Spaniolii vor urgent un audit la Dinamo! „De multe ori pot fi lucruri ascunse”

Pablo Cortacero a fost pus puțin în încurcătură de întrebările jurnaliștilor care i-au amintit că mai mulți oameni de afaceri au discutat despre achiziția clubului Dinamo, dar s-au retras de la negocieri pentru că nu au știut adevăratul nivel al datoriilor.

„Nu este târziu să facem un audit. Este normal să facem acest lucru după ce am căzut de acord că vom achiziționa clubul: să facem un audit intern, finaciar și juridic. Vrem să vedem realiatea. De multe ori pot fi lucruri ascunse”, a declarat Pablo Cortacero.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu potențialii cumpărători. Noi știm doar un singur lucru. Ne-am asumat datoriile existente ale clubului. De asta facem un audit. Vrem să vedem dacă nu sunt și alte datorii care nu ne-au fost aduse la cunoștință.

Problemele legate de bani sunt probleme interne ale clubului. Aceste probleme nu aș vrea să le vorbesc. Nu vreau să vorbesc de bani. Am investit bani și vom continua să investim bani…”, a mai spus noul acționar majoritar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×